About addicted

Autorul nu are detalii introduse, deocamdata.
So far addicted has created 140 blog entries.

Conferința Belt and Road

Conferința Belt and Road

 

Summitul, lansat în 2016, reunește reprezentanți guvernamentali de rang înalt și lideri de afaceri din țările și regiunile implicate în inițiativa „O centură, un drum”, precum și dincolo de aceasta, pentru a împărtăși experiențe privind cooperarea multilaterală și a explora noi oportunități de parteneriat. Anul trecut au participat peste 100 de delegații și aproximativ 6000 de oficiali guvernamentali, lideri de afaceri și reprezentanți ai companiilor din 70 de țări și regiuni.

Cel de-al zecelea summit se va baza pe rezultatele tangibile obținute în ultimii ani și își propune să identifice domenii promițătoare dezvoltate în cadrul inițiativei „O centură, un drum”, să conecteze potențiali parteneri de afaceri din regiunile implicate și să promoveze colaborări concrete. Toate acestea se vor realiza sprijinindu-se pe rolul bine stabilit al Hong Kongului, care continuă să funcționeze ca o platformă comercială eficientă pentru inițiativa Belt and Road, precum și ca „superconector” și „supergenerator de valoare” pentru afacerile globale.

Pentru participanți, se organizează suplimentar o vizită de o zi în regiunea Greater Bay Area, precum și excursii de studiu locale în diferite zone din Hong Kong, pentru a cunoaște direct caracteristicile regiunii.

În cadrul conferinței vor avea loc prezentări de proiecte, forumuri de investiții și întâlniri de afaceri, facilitând extinderea relațiilor comerciale și formarea de noi colaborări.

TAXE DE PARTICIPARE:

  • Taxă de participare individuală:320 USD / persoană (cu înregistrare prealabilă pe portalul Belt and Road:  Belt and Road Portal )

Pentru primii cinci persoane participarea este gratuită pe baza de primul-venit-primul servit! Vă rugăm să NU vă înregistrați prin linkul de mai sus, doar transmiteți-mi în email intenția de participare până cel târziu la data de 10 august.

CĂUTARE DE PARTENERI INVESTITORI

Evenimentul de matchmaking, desfășurat în paralel cu summitul, conectează deținătorii de proiecte cu investitori și furnizori de servicii din sectoarele relevante. La ediția precedentă, au fost prezentate 290 de proiecte din peste 50 de țări, și s-au organizat peste 800 de întâlniri de afaceri.

Anul acesta, sunt incluse proiecte din următoarele domenii:

  • Infrastructură de transport și logistică
  • Energie, resurse naturale și utilități, energie regenerabilă, gestionarea deșeurilor
  • Oportunități de investiții în dezvoltarea urbană
  • Tehnologie și inovație (smart city, inteligență artificială, tehnologie medicală, construcții)

Dacă doriți să găsiți investitori pentru proiectul dvs. sau căutați oportunități de investiții, puteți beneficia de serviciul de matchmaking organizat la fața locului în perioada 10–11 septembrie, precum și online în perioada 15–16 septembrie (ora Hong Kong UTC+0800, între 10:00–22:00), maximizând astfel succesul relațiilor de afaceri.

Pentru a beneficia de acest serviciu (disponibil doar pentru participanții fizici), vă rugăm să ne contactați prin email.

Website: https://www.beltandroadsummit.com/conference/bnr/en/deal_making

Broșură informativă: https://drive.google.com/file/d/14fBpkhdb81TuFgkCzVhdM5u9zfNVBUYe/view?usp=sharing

PREZENTARE DE PROIECT

 

Există posibilitatea de a prezenta proiecte de investiții în domeniile menționate mai sus. Dacă doriți să vă prezentați proiectul, vă rugăm să ne contactați prin email sau telefon până la data de 18 iulie.

 

Pentru a simplifica procesul de selecție, vă recomandăm să aveți în vedere următoarele criterii:

  • Dimensiunea proiectului: ideal între 50–100 milioane USD sau mai mic
  • Cerințe clare de finanțare / servicii
  • Posibilitatea de colaborare ulterioară în cadrul altor evenimente HKTDC (Asia Financial Forum, Asia Summit on Global Health, sau InnoEX)
  • Disponibilitate pentru semnarea unui MOU în cadrul summitului

Beneficii pentru proiectele selectate:

  • Prezentare de 10 minute în cadrul sesiunii „Project Investment Session”
  • 3 întâlniri de afaceri pre-organizate
  • Invitație la discuții ad-hoc după prezentare
  • Apariția proiectului pe site-ul oficial al Belt and Road Summit
  • Prezentarea proiectului pe portalul Belt and Road

Pachet de călătorie oferit de HKTDC pentru prezentatorii selectați:

  • Bilet de avion București – Hong Kong – Bucureși (clasa economică)
  • Cazare de până la 3 nopți într-un hotel desemnat
  • Un bilet complet gratuit pentru conferință, inclusiv prânzul oficial
  • Două bilete suplimentare gratuite pentru conferință (fără prânz) pentru însoțitori sau invitați

 

Un prezentator poate reprezenta mai multe proiecte, dar va fi selectat doar unul pentru prezentare. Proiectele vor fi analizate individual, iar informarea celor acceptați va începe la începutul lunii august. Formularul de înscriere va fi trimis doar proiectelor selectate.

Pentru orice întrebări:

Katalin Bodola

Marketing Officer Romania

Hong Kong Trade Development Council

Budapest Consultant Office

Mob: + 36 70 322-1094

Email: [email protected]

Numele forumului: 10th Belt and Road Summit 2025
Dată: 10–11 septembrie 2025
Locația: Hong Kong Convention & Exhibition Centre (HKCEC)
Website: https://www.beltandroadsummit.com/conference/bnr/en

 

Organizatori: The Government of Hong Kong Special Administrative Region
și  Hong Kong Trade Development Council

 

Summitul Belt and Road reunește oficiali guvernamentali de rang înalt din țările interesate de inițiativa Belt and Road, reprezentanți ai instituțiilor internaționale, lideri de afaceri și experți din industrie pentru a discuta oportunitățile de cooperare multilaterală și a explora noi posibilități de afaceri. Pe lângă sesiunea plenară și seminariile sectoriale, oferim și un serviciu personalizat de matchmaking de afaceri, desfășurat pe parcursul a patru zile, dedicat dețînătorilor de proiecte care caută investitori potențiali.

 

Cifrele forumului de anul trecut:

  • 97 vorbitori recunoscuți la nivel internațional
  • Aproape 6.000 de participanți fizici (experți guvernamentali, financiari, economici, producători, start-up-uri, dețînători de proiecte etc.) din 76 de țări
  • 118 expozanți au participat la evenimentul de investiții „Global Investment Zone”
  • Peste 800 de întâlniri de afaceri organizate pentru dețînătorii de proiecte
  • Peste 290 de proiecte de investiții prezentate

 

Temă: „Cooperare pentru schimbare – Modelarea unui viitor comun”
Summitul din 2025 se concentrează pe consolidarea cooperării internaționale, cu accent pe răspunsuri comune la provocările globale și pe construirea unui viitor durabil. Principalele componente ale programului includ sesiunea plenară de deschidere, dialogurile de politici publice și întălnirile de afaceri, cu participarea liderilor și decidenților din întreaga lume.

 

Sesiunile tematice vor aborda domenii de actualitate și importanță strategică, precum:

  • Cooperarea dintre China continentală și Hong Kong
  • Finanțarea verde
  • Strategii de reducere a riscurilor
  • Oportunități de afaceri în regiunea ASEAN și Orientul Mijlociu
  • Dezvoltarea orașelor inteligente
  • Conectivitatea globală

Cui se adresează participarea?

  • Bancheri, investitori, administratori de fonduri, specialiști în gestionarea activelor, manageri de capital privat etc.
  • Lideri ai fondurilor de investiții de stat, investitori instituționali, directori executivi, antreprenori, decidenți corporativi, directori financiari și CFO ai conglomeratelor
  • Specialiști în managementul energiei, soluții și servicii pentru clădiri verzi, tehnologii de mediu, consultanță ecologică, gestionarea deșeurilor și reciclare
  • Profesioniști în IT și e-commerce, inovatori și experți în tehnologie, specialiști în marketing digital, consultanți în soluții pentru orașe inteligente, furnizori de telecomunicații
  • Dezvoltatori de infrastructură, ingineri, topografi, arhitecți, peisagiști, urbaniști, antreprenori
  • Specialiști în managementul lanțului de aprovizionare, proprietari și operatori de zone industriale, producători, comercianți
  • Proprietari și operatori de căi ferate, terminale, porturi, companii aeriene, companii de transport maritim; expeditori, furnizori de servicii logistice externe
  • Avocați, contabili, directori financiari, controlori, consultanți în managementul afacerilor, consultanți în asigurări, experți în arbitraj și soluționarea disputelor
  • Oficialii responsabili de dezvoltarea economică și cooperarea regională; reprezentanți ai ministerelor de finanțe și comerț, agenții de promovare a comerțului și investițiilor; cercetători și oameni de știință
  • IMM-uri, start-up-uri și antreprenori din diverse sectoare

 

Dacă doriți să prezentați un proiect sau căutați oportunități de investiții în următoarele domenii, vă rugăm să ne contactați prin email [email protected] până cel târziu la 15 august:

  • Infrastructură de transport și logistică
  • Energie, resurse naturale și servicii publice, energie regenerabilă, gestionarea deșeurilor
  • Oportunități de investiții în dezvoltarea urbană
  • Tehnologie și inovație (orașe inteligente, inteligență artificială, tehnologie medicală, construcții)

 

 

Conferința Belt and Road2025-07-18T14:13:02+03:00

Delegație de afaceri dedicată sectorului Smart City

Delegație de afaceri dedicată sectorului Smart City,

în perioda 12-16 octombrie 2025,

în regiunea Baden-Wurttemberg din Germania

 

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană va organiza o delegație de afaceri dedicată sectorului Smart City, în perioda 12-16 octombrie 2025, în regiunea Baden-Wurttemberg din Germania.

Această delegație se adresează companiilor din industriile conexe Smart City, oferind oportunitatea de a descoperi cele mai recente soluții tehnologice, produse și servicii din domeniul dezvoltării urbane sustenabile.

Pentru detalii suplimentare, persoană de contact:

Doamna Ana-Maria Olteanu

Consultant Green Tech & Tax and Legal, Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană

e-mail: [email protected]

Delegație de afaceri dedicată sectorului Smart City2025-07-18T13:39:13+03:00

HUNGEXPO Budapesta 26-28 iunie 2025

HUNGEXPO Budapesta

26-28 iunie 2025

Vă invităm la cea mai mare expoziție de produse chinezești din Europa Centrală și de Est organizată la HUNGEXPO Budapesta în perioada 26-28 iunie 2025.

Pentru orice informație necesară sau nelămurire va rugăm să apelați nr. tel. 0744306549.

Este necesară înregistrarea pe următorul site:

https://eregistrator.hu/6/index.php?r=regisztracio/regi/showform&regisid=CFCBF25LB1EN&lngid=en&pid=00158376

După înregistrare se va primi un email de pe care se va tipări pagină cu QR cod, ce se va prezența la intrarea în expoziție.

HUNGEXPO Budapesta 26-28 iunie 20252025-06-04T11:12:37+03:00

Green Transition Forum (GTF) 5.0 16 – 20 iunie 2025

Green Transition Forum (GTF) 5.0

16 – 20 iunie 2025


Reprezentantul Camerei de Comerț Bulgaro-Română (CCBR), domnul Sipos Adrian, are deosebita plăcere de a vă invita in numele domnului Victor Gugushevpreședintele CCBR, să participați la Green Transition Forum (GTF) 5.0 – un eveniment de referință pentru inovația verde și sustenabilitatea din Europa Centrală și de Est, care va avea loc în perioada 16-20 iunie 2025, la Sofia Event Center, Sofia, Bulgaria.

Organizat de platformele media de prestigiu Dir.bg și 3E News, forumul va reuni vizionari, factori de decizie, experți și lideri din mediul de afaceri, cu scopul de a crea o platformă durabilă pentru dialog și colaborare în tranziția către o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

În cadrul forumului, în data de 17 iunie 2025, Camera de Comerț Bulgaro-Română, în parteneriat cu Camera de Comerț Bulgaro-Turcă, va organiza o masă rotundă cu participarea unor companii cheie din regiunea balcanică.

Tema discuției: Energie, comerț, forță de muncă și competitivitate regională în Balcani

Am fi onorați să vă avem alături, în calitate de reprezentant al mediului de afaceri din Romania, pentru a împărtăși experiența, provocările și viziunea dumneavoastră. La discuție vor participa companii de top din transporturi, agricultură și industrie, reprezentanți ai administrațiilor locale si centrale, start-up-uri și experți.Programul complet al zilei si lista completa cu participantii care au confirmat prezenta: https://greentransition.bg/en/gt-programa/june-17-2025/

Cum vă puteți implica?

A fi partener de onoare al mesei rotunde oferă oportunitatea de:

  • Vizibilitate ridicată– logo-ul dumneavoastră va fi afișat în sala de conferințe;
  • Expunere în social mediaprin publicații înainte, în timpul și după eveniment;
  • Acces directla reprezentanți-cheie ai UE, ai guvernelor și ai mediului de afaceri;
  • Discuții pe teme actuale și importante, precum energia verde, cooperarea transfrontalieră și infrastructura.

Taxa de parteneriat este de 1000 EUR (fără TVA) si include participarea a 3-4 reprezentanti din partea organizatiei dvs.

Dacă doriți să participați într-o anumită zi a forumului de cinci zile, membrii organizației noastre beneficiază de o reducere de 20% la bilete, folosind codul promoțional Promo20GTFPartners. Biletele sunt disponibile aici.

Green Transition Forum (GTF) 5.0 16 – 20 iunie 20252025-06-04T11:00:17+03:00

Invitație de participare la forumul de afaceri România – India ce va avea loc în data de 05 iunie 2025

Invitație de participare la forumul de afaceri România – India

ce va avea loc în data de 05 iunie 2025

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) în parteneriat cu Federația
Organizațiilor Indiene de Export, vă invită să participați la forumul de afaceri România –
India ce va avea loc joi, 05 iunie 2025, sala Aurel Ghibuțiu, CCIR Business Center,
începând cu ora 10:00 (09:30 – înregistrare).


Evenimentul se va desfășura cu prilejul vizitei în România a unei delegații de companii
indiene din următoarele domenii: industria auto, echipamente industriale și utilaje,
industria alimentară, farmaceutică, industria chimică și energetică, construcții și industria textilă.
Pentru mai multe informații cu privire la formatul evenimentului, vă rugăm să consultați
Agenda forumului de afaceri România – India.

Agendă forum

Având convingerea că evenimentul reprezintă un bun prilej de a identifica noi oportunități
viabile de cooperare cu potențiali parteneri indieni, așteptăm confirmarea dumneavoastră
de participare prin completarea formularului de înscriere online.

Formular de înregistrare

Participarea la eveniment este gratuită.
Limba de lucru – engleză.
Termenul limită pentru înregistrare este luni, 2 iunie 2025:

Listă participanți

Pentru informații suplimentare vă rugăm să vă adresați doamnei Teodora Nacu, consilier, Biroul de Relații Bilaterale, e-mail: [email protected], tel +40 374 474 360.

Invitație de participare la forumul de afaceri România – India ce va avea loc în data de 05 iunie 20252025-05-23T13:27:16+03:00

Rezoluția cu tema „Un buget pe termen lung revizuit pentru Uniune într-o lume în schimbare” adoptată de Parlamentul European (PE), la data de 7 Mai 2025

Rezoluția cu tema „Un buget pe termen lung revizuit pentru Uniune într-o lume în schimbare” adoptată de Parlamentul European (PE), la data de 7 Mai 2025

 

Vă informăm cu privire la participarea Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), prin dna. Cristina Ionescu, Director DSPP, la programul în marja vizitei oficiale în Romania a d-lui Piotr Serafin, Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă și administrație publică, care a avut loc în data de 24 aprilie 2025.

 

Urmare   publicării, în data de 12 februarie 2025, a Comunicării cu tema ”Calea către următorul cadru financiar multianual”,  Comisarul pentru buget, Piotr Serafin a vizitat statele membre pentru a consulta factorii de decizie, regiunile, cetățenii, întreprinderile și alți factori interesați relevanți cu privire la bugetul UE.

 

România împreună cu alte 15 state membre au susținut în cadrul Consiliului Afaceri Generale documentul “A strong Cohesion Policy for Growth, Convergence and Competitiveness“, care pledează pentru menținerea alocărilor bugetare pentru coeziune cel puțin la nivelul actual.

 

Conform informațiilor primite de la Reprezentanța Comisiei Europene în România și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), cu prilejul vizitei, au fost reiterate o serie de mesaje esențiale privind viitorul politicii de coeziune și al cadrului financiar multianual post-2027:

  • Politica de Coeziune trebuie să rămână un vector de competitivitate și principalul instrument structural de investiții al Uniunii Europene, cu un rol fundamental în susținerea coeziunii teritoriale, economice și sociale, elemente esențiale pentru consolidarea competitivității la nivel european.
  • Un buget solid dedicat Politicii de Coeziune este indispensabil în viitorul CFM, pentru reducerea disparităților regionale, creșterea rezilienței și stimularea competitivității.
  • Păstrarea metodologiei actuale de alocare (PIB regional/capita).
  • Viitorul buget al Uniunii trebuie să fie construit pe baza principiilor managementului partajat și al guvernanței pe mai multe niveluri, cu implicarea activă a Comisiei Europene, a statelor membre și a regiunilor.
  • Creșterea competitivității regionale este strâns legată de îmbunătățirea conectivității și de accesul echitabil la servicii esențiale.

 

La data de 7 mai 2025, Parlamentul European (PE) a adoptat rezoluția cu tema „Un buget pe termen lung revizuit pentru Uniune într-o lume în schimbare”.

 

Rezoluția poate fi consultată la următorul link : TA-10-2025-0090_RO.docx.

 

PE solicită un cadru financiar multianual(CFM) substanțial pentru perioada post-2027, mai ambițios, flexibil și adaptat unei lumi în schimbare și realităților geopolitice, economice și de mediu actuale.

 

În contextul viitoarei politici de coeziune, rezoluția Parlamentului subliniază mai multe elemente esențiale pentru consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în cadrul Uniunii Europene. Se evidențiază faptul că următorul Cadrul Financiar Multianual (CFM) trebuie să continue să sprijine convergența, să contribuie la reducerea inegalităților, a sărăciei și a excluziunii sociale, precum și la aprofundarea pieței unice.

 

Politica de coeziune este considerată o piatră de temelie a integrării europene și trebuie modernizată, având la bază o abordare descentralizată, guvernanță pe mai multe niveluri și principiile gestiunii partajate și ale parteneriatului. Autoritățile locale și regionale, împreună cu părțile interesate relevante, trebuie să fie implicate în toate etapele – de la planificare până la implementare –, iar resursele să fie direcționate acolo unde nevoile sunt cele mai mari.

 

Rezoluția PE subliniază că abordarea prevăzută de Comisie „un plan național pentru fiecare stat membru” nu se împacă cu principiile enunțate mai sus și nu poate constitui baza pentru cheltuielile cu gestiune partajată post-2027. Se solicită ca finanțarea să răspundă provocărilor majore cu care se confruntă Uniunea, precum schimbările demografice și depopularea, și să vizeze regiunile și persoanele care au cea mai mare nevoie de sprijin.

 

Parlamentul subliniază, totodată, necesitatea îmbunătățirii accesului la fondurile UE pentru orașe și regiuni, importanța dimensiunii sociale a Uniunii și a implementării Pilonului european al drepturilor sociale, precum și sprijinirea investițiilor în locuințe.

 

Cheltuielile în gestiune partajată din următorul CFM trebuie să fie construite pe guvernanță localizată și parteneriate consolidate, să asigure o dimensiune transfrontalieră europeană și să se axeze pe impact și rezultate, prin stabilirea de indicatori clari de performanță. Totodată, se cere menținerea unui grad semnificativ de flexibilitate în programele de cheltuieli, iar alocările pentru obiective politice să fie decise de autoritatea bugetară.

 

În final, Parlamentul European solicită ca toate programele din următorul CFM să contribuie la obiectivele în materie de climă și biodiversitate, să protejeze drepturile fundamentale și egalitatea de șanse, inclusiv egalitatea de gen, și să sprijine competitivitatea și reziliența Uniunii în fața amenințărilor actuale și viitoare.

 

Pentru informații suplimentare vă puteți adresa Direcției Strategii, Politici și Proiecte, persoană de contact – dna. Luiza Chiriac, Șef birou Strategii, Politici si Proiecte, DSPP, telefon 0722 585 096, e-mail: [email protected].

 

 

Rezoluția cu tema „Un buget pe termen lung revizuit pentru Uniune într-o lume în schimbare” adoptată de Parlamentul European (PE), la data de 7 Mai 20252025-05-22T11:52:46+03:00

Potential business cooperation with “Slag Scrap”

Potential business cooperation with “Slag Scrap”

 

The Economic Section of the Embassy of Ukraine in Romania presents its compliments and has the honour to propose potential business cooperation with “Slag Scrap”, a supplier of high-quality granulated slag scrap to the European Union.

“Slag Scrap” is keen to establish direct partnerships with Romanian cement producers to supply premium raw materials essential for cement manufacturing. Please find attached the company’s presentation for your review.

Potential business cooperation with “Slag Scrap”2025-05-13T09:47:13+03:00

Centrul Regional in Domeniul Proprietatii Industriale Galati

Licitaţii BRM – Terminalul Galaţi

Şcoala Română de Afaceri
Filiala Galaţi – Formare profesională, cursuri şi seminarii

Proiectul: „Facilitarea comerţului cu produse agro-alimentare în bazinul Mării Negre”

Go to Top